Premierul în exercițiu Pedro Sanchez a primit joi votul parlamentului spaniol pentru un nou mandat de prim-ministru, după ce și-a asigurat sprijinul stângii radicale și al unor partide mai mici, inclusiv Junts, gruparea separatiștilor catalani.
Sanchez a primit 179 de voturi în legislativul de la Madrid, 171 de parlamentari votând împotrivă, scrie The Guardian.
„Democrația va învinge întotdeauna în fața zgomotului și a întunericului, iar acest lucru a fost demonstratădin nou azi”, a scris partidul socialist spaniol pe X, fostul Twitter.
Principalul motiv de controversă este compromisul încheiat de Sánchez, care prevede un acord de amnistie pentru separatiștii catalani implicați în organizarea referendumului pentru independență eșuat, din 2017 – un acord care a stârnit criticile opoziției de dreapta și ale unor reprezentanți ai sistemului judiciar, dar și proteste de stradă.
Votul are loc la aproape patru luni de la alegerile neconcludente…