
„În urmă cu vreo trei săptămâni a fost o discuţie cu reprezentanţii tehnici ai partidelor şi ei au identificat o listă cu vreo 200 de sporuri punctuale pe care, pe diferite ramuri, diferiţi angajaţi ai statului le-au obţinut prin modificări legislative. Adică noi avem o lege a salarizării unitare care a fost modificată sectorial, punctual de 200 de ori, aproximativ. Din păcate, noi suntem presaţi de timp să luăm nişte măsuri de reducere a deficitului şi o analiză pe 200 de sporuri din care poate că unele sunt justificate, altele nu”, spune Nicuşor Dan.
El afirmă că o astfel de analiză nu poate să fie făcută în câteva săptămâni.
„De asta se vor lua nişte măsuri care sunt cumva grosiere, cum este şi asta cu bursele din preuniversitar. Din perspectiva asta, sarcina pe societate nu o să fie cu şublerul. Se va întâmpla în măsurile…




