Razie de amploare în Babadag: 17 sancțiuni contravenționale aplicate pentru faptele antisociale.
Ieri, între orele 17:00 și 20:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și Poliția Oraș Babadag, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean, au desfășurat o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Obiectivul principal a fost identificarea conducătorilor auto care circulă sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și verificarea legalității transportului de material lemnos.
În cadrul acestei acțiuni, au fost legitimate 32 de persoane, iar 22 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 17 sancțiuni contravenționale, totalizând 11.720 lei. Dintre acestea, 15 au fost conform O.U.G. nr. 195/2002, iar două conform Legii nr. 171/2010, rezultând și confiscarea a 1,26 mc material lemnos.
Autoritățile anunță că astfel de razii vor continua pentru menținerea ordinii publice.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.ziarulzigzag.ro”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii


